Echipa noastră

CĂLIN BORȘE

REFERENT

M-am născut într-o zi călduroasă de vară pe 13 iulie 1982, într-o localitate frumoasă la poalele codrului în comuna Crucișor din județul Satu Mare. De la vârsta de 15 ani am pornit pe drumul cântecului împreună cu instrumentul meu de suflat "taragotul". Am studiat câțiva ani la Școala Populară ,,Liviu Borlan’’ din Baia Mare. Anii au trecut am început să mă fac cunoscut atât pe plan local, cât și pe plan național și internațional prin muncă și multe ore de studiu și bineînțeles, seriozitate! În acești ani am reușit să îmi termin și studiile superioare la Facultatea de Management din cadrul Academiei Comerciale din Satu Mare. Am colaborat cu mai multe formații locale din Satu Mare unde am reușit să mă implic în mai multe proiecte culturale.

De 12 ani sunt în Formația Argus din Satu Mare, unde pot să spun că sunt și managerul echipei, reușind în acest timp să mă implic în foarte multe acțiuni culturale, de organizare de evenimente, acțiuni caritabile și bineînțeles evenimente private.

Mă bucur mult că am reușit să ajung într-o echipă foarte ambițioasă și profesionistă la Centrul Cultural G. M. Zamfirescu, unde împreună cu ceilalți colegi reușim să dăm o culoare frumoasă orașului nostru Satu Mare. Bineînțeles, cu multă implicare și devotament îmi doresc pe viitor alături de colegii mei să organizăm cele mai frumoase evenimente culturale în orașul nostru!


Muzica este pansament pentru suflet. Muzica ne transportă oriunde ne dorim să fim, e ca o mașină care ne poate teleporta în orice timp și în orice loc vrem noi. Trebuie doar să o alegem bine. Și e acel ingredient aproape magic care ne poate schimba starea aproape imediat. Ne poate înveseli, ne poate face nostalgici, ne amintește de persoana iubită, de alte vremuri din viețile noastre sau ne poate face să încingem ringul de dans de la ritmul înnebunitor!

 
 
×
Știri
În 11–12 septembrie, Piața 25 Octombrie, Pasajul Corneliu Coposu și Piața Libertății se transformă într-un adevărat parc al sporturilor. Primăria Municipiului Satu Mare, CSM Olimpia și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu organizează pentru al doilea an consecutiv evenimentul interactiv „Alege un sport!”.
Mulțumim publicului pentru energia și entuziasmul cu care a trăit fiecare acord și tuturor artiștilor care au făcut din SamROCK 2026 un eveniment de neuitat!
Și seara de duminică se anunță una dinamică! Haideți să ne bucurăm de SamROCK 2026!
Politica de Cookie