Toamna Fermecată

Toamna Fermecată

În 11 și 12 octombrie, cei mici sunt așteptați la Casa Meșteșugarilor care, timp de două zile, devine tărâmul fermecat al poveștilor.
VREAU SĂ PARTICIP!
Descriere eveniment

Evenimentul  „Toamna fermecată”, organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G. M. Zamfirescu, își propune să aducă în atenția copiilor de toate vârstele numeroase spectacole de teatru de păpuși, în limba română și limba maghiară, lecturi de povești, ateliere interactive și proiecții de filme. Copiii vor avea parte de o fascinantă călătorie în lumea basmelor, prin joc și imaginație descoperind tărâmuri fermecătoare.

 

Sâmbătă, 11 octombrie

10:00–11:00 – „Acorduri de prietenie” (pentru copii cu vârsta între 1 și 4 ani)
Spectacol de teatru de păpuși în limba maghiară, prezentat de Teatrul de Păpuși „Brighella” din Satu Mare. O poveste plină de gingășie, țesută cu muzică și voie bună, despre doi prieteni care descoperă bucuria și provocările de a fi împreună. Scenografia are un farmec aparte, fiind realizată în mare parte din materiale reciclate.

11:00–12:00 – „Lumea magică a poveștilor”
Povești în limba maghiară și activități creative pentru copii, realizate în parteneriat cu Librăria Cărturești. Povești, jocuri și zâmbete pentru toți cei mici, într-o experiență care îmbină distracția cu imaginația.


18:00–20:00 – MiniTIFF
Proiecții de filme pentru copii în limba maghiară.

 

Duminică, 12 octombrie 

10:00–11:00 – „Viața secretă a celor mai neașteptate obiecte”
Spectacol de teatru de păpuși în limba română, susținut de Teatrul Magic Puppet din Cluj.
Unde dispar lucrurile atunci când le pierdem? Poate pe o insulă magică… Această poveste fermecătoare urmărește doi copii care învață ce înseamnă prietenia adevărată și cum relația de prietenie face ca imposibilul să devină posibil.

 

11:00–12:00 – „Lumea magică a poveștilor”
Povești în limba română și activități creative pentru copii, realizate în parteneriat cu Librăria Cărturești. O experiență pe parcursul căreia poveștile prind viață prin joacă, veselie și dând frâu liber imaginației.

 

18:00–20:00 – MiniTIFF
Proiecții de filme pentru copii în limba română.

 

 Intrarea este liberă!

 
 
×
Știri
În 11–12 septembrie, Piața 25 Octombrie, Pasajul Corneliu Coposu și Piața Libertății se transformă într-un adevărat parc al sporturilor. Primăria Municipiului Satu Mare, CSM Olimpia și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu organizează pentru al doilea an consecutiv evenimentul interactiv „Alege un sport!”.
Mulțumim publicului pentru energia și entuziasmul cu care a trăit fiecare acord și tuturor artiștilor care au făcut din SamROCK 2026 un eveniment de neuitat!
Și seara de duminică se anunță una dinamică! Haideți să ne bucurăm de SamROCK 2026!
Politica de Cookie